Ultimele zile m-au consumat foarte tare. O combinație nereușită de mai multe întâmplări m-au adus aici. La oboseală.
De dimineață simțeam că nu pot coborî din pat. Dar am făcut-o oricum. Matei se trezise deja, o sarcină de la serviciu rămăsese de rezolvat și clientul aștepta.
Toată ziua m-am simțit ca teleghidată de o mână nevăzută. Am fost la magazin să luăm brânză gorgonzola pentru diseară, la întoarcere am mai rămas un pic afară ca să luăm aer. Am pregătit apoi prânzul, și după, am continuat iar lucrul.
Simțeam că le fac pe toate ca prin vis. Și mă gândeam cât de bine ar fi dacă aș putea pune puțin capul jos.
Apoi, am făcut-o.
Am pornit desenele, pentru 20 de minute. Înseamnă trei episoade de Blue.
Am mers în dormitor, și m-am ghemuit lângă plușuri. Nu am dormit, auzeam tot ce se petrece în jurul meu. Dar faptul că planeta mea s-a oprit pentru 20 de minute, am stat cu ochii închiși și am reușit să îmi așez mintea si gândurile, m-a ajutat enorm. Simțeam cum mă irită orice, chiar și sunetul micilor îngrămădiți în spatele nasului.
M-am odihnit vreme de 20 de minute. Și nu a crăpat nimeni, nu s-a oprit lumea în loc, iar eu simt că m-am încărcat cât să mai rezist până diseară.
Pentru că uneori, cel mai productiv lucru pe care îl putem face este să ne odihnim..
📸
Https://instagram.com/loredana_dinu_mama.de.matei
同時也有10000部Youtube影片,追蹤數超過2,910的網紅コバにゃんチャンネル,也在其Youtube影片中提到,...
「simt」的推薦目錄:
- 關於simt 在 Facebook 的精選貼文
- 關於simt 在 Facebook 的最佳貼文
- 關於simt 在 Facebook 的最讚貼文
- 關於simt 在 コバにゃんチャンネル Youtube 的最佳解答
- 關於simt 在 大象中醫 Youtube 的最佳貼文
- 關於simt 在 大象中醫 Youtube 的最佳貼文
- 關於simt 在 SIMT - simulátor MHD 添加了1 张新照片。 - Facebook - 登录或 ... 的評價
- 關於simt 在 Fundamentals of GPU Architecture: SIMT Core Part 1 - YouTube 的評價
- 關於simt 在 OpenCL: basic questions about SIMT execution model - Stack ... 的評價
- 關於simt 在 Reducing Thread Stalling in Divergent Iterative Algorithms 的評價
simt 在 Facebook 的最佳貼文
Sunt micuț tare. Încă nu pot vedea prea bine în lumea asta nouă. Umbre se perindă prin fața ochilor mei, dar de fiecare dată știu când ești tu.
Ești unică, ești astrul meu cel mare și strălucitor.
Îți simt mirosul mama, bătăile inimii tale sunt cântecul ce m-au liniștit atâtea luni în șir, cum aș putea să nu te recunosc imediat?
Îți știu ritmul respirației, mama, mai bine decât îl cunosc pe al meu. Tu ești ceea ce cunosc cel mai bine din toată lumea, lucrul de care sunt cel mai sigur.
Te iubesc mama. Chiar dacă-s atât de mic, încât nu ți-o pot spune în cuvinte.
Așa că uneori te chem prin lacrimi. Prin plâns. Prin neliniște.
Atât pot deocamdată.
Asta este chemarea mea pentru tine.
Știu că te doare uneori. Știu că uneori lacrimile mele se împletesc cu lacrimile tale. Cât greu îți este, mama!
Eu te simt, eu te simt cel mai bine, știai?
Legătura noastră nu s-a rupt la naștere, nu încă. Cred că ne-am înnodat și mai tare, pentru că sunt dependent de tine. Fără tine nu pot trăi, fără tine nu pot exista.
Tu miroși a noi doi mama, ca și cum am fi unul. Pentru mine nu există încă tu și eu, există doar noi.
simt 在 Facebook 的最讚貼文
Am trecut și peste ziua de azi. Am alergat, dar măcar a fost cu folos, ușor, ușor s-au așezat toate. Matei a rămas acasă cu taică-su și trebuie să vă povestesc asta. Am râs cu lacrimi 🤣
"-M-am uitat pe foaia cu tratamentul și am văzut : 5 ml de sirop de tuse, apoi puful, apoi pe următoarele. I le-am dat pe toate, pe rând, când am ajuns la ultimul medicament. În dreptul lui scria câte o picătură de trei ori zi, și atât. Așa că m-am gândit : Ce rost are să mai pun o picătură în linguriță, că se pierde. Așa că i-am zis lui Matei să deschidă gura, să scoată limba și să le ia direct. Și atunci Matei îmi spune :
-Tati, astea sunt picături de pus în nas!"
Nu mai zic că pe flacon scria "picături nazale" :)).
Boys will be Boys, but we need them :))
Faptul că mă face să râd la final de zi gri, parcă mai ridică ceața. ❤️
Ne pregătim de somn, suntem deja în pat, infofoliți. Matei este "plin de oboseală". Îl înțeleg perfect, la fel mă simt și eu. Dar ce bine că suntem aici, că este cald și bine. 😊 Sunt recunoscătoare pentru asta.
simt 在 コバにゃんチャンネル Youtube 的最佳解答
simt 在 大象中醫 Youtube 的最佳貼文
simt 在 大象中醫 Youtube 的最佳貼文
simt 在 Fundamentals of GPU Architecture: SIMT Core Part 1 - YouTube 的推薦與評價
In this video we take our first look at the SIMT core architecture and operations of the SIMT stack to handle thread divergence! ... <看更多>
simt 在 SIMT - simulátor MHD 添加了1 张新照片。 - Facebook - 登录或 ... 的推薦與評價
SIMT - simulátor MHD · 时间线照片 · 2019年11月13日 ·. 查看原图. Filda Shíbal 和其他9 位用户赞了. Martin Švehla, profile picture. Martin Švehla. ... <看更多>