Octombrie este luna cu cele mai frumoase culori în acuarele, și cu cel mai mult aur în buzunar.
Este ora de aur a toamnei, potriviți-vă ceasurile bine.
Octombrie ne va aduce dimineți cu cer peste care Dumnezeu lasă să cadă valuri de roz și bleu, și care împletite delicat, se așează peste lume în culori de lavandă și de auriu.
Toamna ne arată cât de frumos este să lăsăm lucrurile să treacă.
În octombrie, frunzele se dezlipesc de copaci, și coboară ușor spre pământ, din iubire pentru frunzele noi de primăvară.
Pentru începuturi noi. Pentru a proteja pământul de vremurile reci ce vor avea să vină.
Fiți ca toamna, lăsați lucrurile să treacă.
🍂Lăsați etapa de bebelușeală să treacă, dacă acum copiii îs mari. Lăsați copiii să crească.
🍂Lăsați să treacă nostalgia anilor douăzeci și primiți cu brațele deschise anii treizeci, anii patruzeci. Asemenea toamnei, aduc belșug și înțelepciune. Este anotimpul vieții în care roadele sunt gata să fie culese.
🍂Lăsați să treacă gîndurile rele despre voi. "Nu sunt un părinte bun, nu sunt de ajuns, nu sunt bun" . Stați puțin cu ele, apoi dați-le drumul. Sunteți mai mult decât un gând. Sunteți un copac întreg care trăiește și în miez de iarnă dezgolit, și renaște în fiecare primăvară, verde, nou. Același, dar altfel.
🍂Lăsați să treacă vina, regretele, ce-ar fi fot dacă… Faceți-vă loc vouă, o să vă prindă bine, o să vedeți…
Fiți ca toamna, lăsați lucrurile să treacă...
同時也有63部Youtube影片,追蹤數超過6萬的網紅廖小龐,也在其Youtube影片中提到,淘寶一堆和風蘿莉塔,好像都脫離不出振袖,浴衣,袴這種和服元素 這次開箱的是CEL家的鶴千椿,是他們近年出的第二款和風的蘿莉塔 究竟能不能讓我們看到比較不一樣的東西呢 #淘寶開箱 #蘿莉塔開箱 #LolitaFashion -- 有工商業務委託或任何合作需求請聯絡 [email protected]...
「cel」的推薦目錄:
- 關於cel 在 Facebook 的最佳貼文
- 關於cel 在 Facebook 的最讚貼文
- 關於cel 在 Facebook 的最佳解答
- 關於cel 在 廖小龐 Youtube 的最佳解答
- 關於cel 在 Kerorin TV Youtube 的最佳解答
- 關於cel 在 蔡健雅 Tanya Chua Youtube 的最佳貼文
- 關於cel 在 google/cel-spec: Common Expression Language - GitHub 的評價
- 關於cel 在 CEL Group - Facebook 的評價
- 關於cel 在 CEL vs. SOFT Shading: How to Render Plants, Rust, Glass! 的評價
cel 在 Facebook 的最讚貼文
Sunt gata cu prima cană de cafea. M-a trezit și m-a încălzit puțin. Merg să o torn pe a doua.
Alții dorm, căci de dimineață au fost la doctor. Schimbăm tratamentul și rămâne in continuare acasă. Cel puțin săptămâna asta. Deci se fac două săptămâni de când stă(m) acasă. Ar fi putut să meargă la grădi, nu este nimic contagios, dar trebuie să se refacă. Altfel, riscul ar fi ca dacă ar da de un virus acum, să o luăm de la capăt, și poate ceva mai grav. Așa că opțiunea a fost clar, una singură.
Nu mă plâng, bine că este vioi, se joacă, și mă bombardează cu întrebări.
Mă rog, știu că după ce o să se trezească o să îmi mai schimb părerea :)) Lucrurile ar fi fost mult mai simple dacă nu ar fi fost nevoie să lucrez. Dar asta este, sunt recunoscătoare că am de lucru, așa că nici de asta nu mă plâng.
Într-un fel îmi pare bine că mai rămânem acasă, în alt fel, aseară aproape că îmi venea să plâng, în bucătărie, când pregăteam cina. Noroc că tăiam ceapă :))
În fine, să ne fie cafea tare, dublă, să ne ajungă până diseară. ✌️
cel 在 Facebook 的最佳解答
LE: scoateți caietele de rețete, tot ce veți găsi in comentarii este de păstrat 😍
Este luni, început de săptămână. Și m-am gândit să ne facem un pustiu de bine unii altora și să postăm aici rețetele care ne ies nouă cel mai bine sau care sunt cele mai apreciate, acasă, de copii și de oameni mari. Fie că este vorba de sendviș, omletă, sarmale, ciorbe. Orice este binevenit.
Încep eu, în primul comentariu, cu un mic dejun : omletă, pe care încă nici un restaurant nu a reușit să o gătească mai bine decât mine. Asta zic ai mei🤷🏻♀️ nu că aș face eu vreo magie... O cer in fiecare weekend si tot nu s-au saturat de ea🤭
cel 在 廖小龐 Youtube 的最佳解答
淘寶一堆和風蘿莉塔,好像都脫離不出振袖,浴衣,袴這種和服元素
這次開箱的是CEL家的鶴千椿,是他們近年出的第二款和風的蘿莉塔
究竟能不能讓我們看到比較不一樣的東西呢
#淘寶開箱 #蘿莉塔開箱 #LolitaFashion
--
有工商業務委託或任何合作需求請聯絡 punkmaid@gmail.com
--
臉書粉絲頁 https://www.facebook.com/PunkMaid/
IG http://instagram.com/punkmaid
--
フリーBGM・音楽素材MusMus http://musmus.main.jp/
cel 在 Kerorin TV Youtube 的最佳解答
◆Switchbot社公式HP
https://www.switchbot.jp/
◆ハブミニ
https://www.amazon.co.jp/gp/product/B07TTH5TMW/ref=as_li_qf_asin_il_tl?ie=UTF8&tag=kerorintv-22&creative=1211&linkCode=as2&creativeASIN=B07TTH5TMW&linkId=f3410d79435347bf8d16d32b36155cec
※予報的には9月もまだ残暑30℃超えの日がありそうなので、今買ってもエアコン操作で活用できそうです。笑
◆温湿度計
https://www.amazon.co.jp/gp/product/B07L4QNZVF/ref=as_li_qf_asin_il_tl?ie=UTF8&tag=kerorintv-22&creative=1211&linkCode=as2&creativeASIN=B07L4QNZVF&linkId=d6600a54405aef1c9190b3245be72d36
◆ボット
https://www.amazon.co.jp/gp/product/B07TTH5TMW/ref=as_li_qf_asin_il_tl?ie=UTF8&tag=kerorintv-22&creative=1211&linkCode=as2&creativeASIN=B07TTH5TMW&linkId=d7845de64a3d129eb01323f1bb1caff7
※扇風機、コーヒーメーカー、給湯器、電動昇降デスクなど、非赤外線家電であってもボットによってIoT家電化することができます。ぼくの部屋の照明スイッチではテープの固定力がイマイチでうまいこといきませんでしたが。。。←
◆ルーターの動画
https://youtu.be/CEL-OdSDh1E
※ASUSのルーターだとハブがつながりにくかったですが、この動画で前に紹介したTP-Liinkのルーターだと簡単につながりました。まじすげぇ...。笑
◆スマホでハンズフリー解錠ができるっていうスマートロックの紹介動画
https://youtu.be/l7EeR6_gAtw
cel 在 蔡健雅 Tanya Chua Youtube 的最佳貼文
《Into The Wild》這首歌,不是一夜之間突然想來個不一樣風格而寫。而是深深感受到我們在這個地球上,都是大自然的「客人」,都是地球在支撐和包容我們所有人類的存在,而我們不知不覺把它當作理所當然的事。想透過音樂感謝它。非常開心能請到周耀輝老師來為這首歌填詞,為我找到了內心最想說的話!也謝謝阿雲嘎在百忙之中非常講義氣和我一起合唱這首《Into The Wild》;在我心裡面,這是最完美的三人組合!
蔡健雅 全新專輯「DEPART」2021 年 8 月 13 日 正式發行
🎧 數位聆聽 💿 實體購買 ▶️ https://tanya.lnk.to/DEPART
#蔡健雅 #阿雲嘎 #IntoTheWild
加入蔡健雅 Tanya 臉書粉絲團:http://goo.gl/FO5Gd
追蹤蔡健雅 Instagram 官方帳號:https://reurl.cc/qgopjp
訂閱蔡健雅 YouTube 官方頻道:https://goo.gl/XhaU7T
關注蔡健雅 Tanya 官方微博:http://goo.gl/mPx3Qq
Into The Wild
曲:蔡健雅
詞:周耀輝
冰川為熱鬧塌下來
高樓把欲望撐起來
誰沒有對自己的膜拜
森林趁冷漠燒過來
穿上什麼把靈魂裹起來
誰沒有看過世界的崩壞
Come into the wild
向天學雲海
向地學青苔
我向天地學同在
Come into the wild
風吹樹會擺
日去月會來
我向自由學自在
Oh…. 為一切未來
Oh…. 陪一切同在
趕著去文明的時代
別忘記原始的期待
用生命把生命喚回來
剎那有混沌的初開
可否永遠做純真的小孩
邊走邊唱著人類好奇怪
Come into the wild
向天學雲海
向地學青苔
我向天地學同在
Come into the wild
百獸不買賣
萬物都明白
無明一念誰還在
Oh... 你在故我在
Come into the wild
向天學雲海
向地學青苔
我向天地學同在
Come into the wild
風吹樹會擺
日去月會來
我向自由學自在
Oh... 為一切未來
Oh... 陪一切同在
Come into the wild
向天學雲海
向地學青苔
我向天地學同在
Come into the wild
百獸不買賣
萬物都明白
無明一念誰還在
Oh... 為一切未來
Oh... 陪一切同在
故我在
音樂製作團隊
Producer and Arrangement:蔡健雅 Tanya Chua
All Acoustic Gtrs:蔡健雅 Tanya Chua
Recording Engineer:蔡健雅 Tanya Chua
Recorded at Tangy Music Studio, Taipei
阿雲嘎 vocals recorded at Studio 21A, Beijing
Vocal Engineer:倪涵文
Mixed by Joe Grasso @The Brewery Recording Studio New York
Mastering Engineer:John Greenham
音樂製作公司:天涯音樂工作室 Tian Ya Music Productions
OP:銀翼文創有限公司 Mr. Wing Creative admin by Music Bravo Co., Ltd.
OP:TANGY MUSIC PUBLISHING (SP:Warner Chappell Music, Hong Kong Limited Taiwan Branch)
動畫 MV 製作團隊
Production:深度設計 DEPTH DESIGN
Producer:陳青琳 KIM CHEN、陳喜 Olive Chen
Art:劉安儒 Liu an ru、王璿甯 Hsuan Ning Wang、陳青琳 KIM CHEN
Character Design, Storyboard:陳青琳 KIM CHEN
Sence Design:劉安儒 Liu an ru、偉甯 Nin、陳青琳 KIM CHEN
Motionboard, Animation:陳奇逸 chi-yi chen
2D Character cel animator:呂秉真 Binbin Lu
2D Animal cel animator:林庭歆 Doz Lin、張超狗 SuperDog、楊凱婷 Kai-Ting YANG
2D Sence cel animator:林于心 Emory Lin
2D final Sence Lead Animator:張超狗 SuperDog
Clean up and coloring Supervisor:林于心 Emory Lin
Clean up and coloring:林于心 Emory Lin、羅涴亭 Wan Ting Lo、張學蓁 Shuie Jen Chang、李寬怡 Kuan Yi Lee、盧丁衣 DING DO、李潔柔 Chieh Zou Lee
3D Scene Modeling, Texturing, Lighting, Animation, Rendering:夢想創造股份有限公司 MoonShine Creation、陳奇逸 chi-yi chen、David
3D Character Rigging:David
CG Compositing:陳奇逸 chi-yi chen
Creative, Script:陳喜 Olive Chen
Director:陳青琳 KIM CHEN、陳奇逸 chi-yi chen
Art Director:陳青琳 KIM CHEN
CG Supervisor:陳奇逸 chi-yi chen
藝人工作團隊
藝人經紀公司:水晶共振股份有限公司 Crystal Resonance Co., Ltd.
藝人經紀:連秋雲 Apple Lien
企劃:楊駿章 Eloi Yang, 周世啟 Cheer Chou
cel 在 CEL Group - Facebook 的推薦與評價
CEL Group. 183 likes. CEL Group is established to provide one stop shop services in accounting, legal, education ( QEAC. ... <看更多>
cel 在 CEL vs. SOFT Shading: How to Render Plants, Rust, Glass! 的推薦與評價
She shows us how to render plants, rust, and glass with both cel and soft blending techniques. Which type of digital shading do you prefer? ... <看更多>
cel 在 google/cel-spec: Common Expression Language - GitHub 的推薦與評價
The Common Expression Language (CEL) implements common semantics for expression evaluation, enabling different applications to more easily interoperate. ... <看更多>