關於 publicarea ，我們在網路上蒐集到這些相關的討論、資訊與評價

Să fim părinții copiilor noștri, nu prietenii lor scriam data trecută.

În urma articolului, o cititoare mi-a scris povestea ei, poveste care m- atins și care cred că se potrivește multora.

Am discutat puțin și cititoarea a fost de acord cu publicarea poveștii ei, îi voi spune A.

Nu voi face analiza, o voi reda pur și simplu.

Relația noastră cu copiii este atât de importantă și știu că nu există părinte care să dorească răul copilului său, dar atunci când resursele sunt limitate, părintele nu poate mai mult de atât.

Cel puțin nu fără ajutor.

Am mai vorbit despre depresia mamei și despre impactul asupra copiilor, de orice vârstă.

Ps. Eu vă aștept oricând să îmi scrieți, măcar ca și exercițiu terapeutic. 🙂

Să fim părinții copiilor noștri, nu prietenii lor scriam data trecută. În urma articolului, o cititoare mi-a scris povestea ei, poveste care m- atins și care cred că se potrivește multora.

Am discutat puțin și cititoarea a fost de acord cu publicarea poveștii ei, îi voi spune A. Nu voi face analiza, o voi reda pur și simplu.

Relația noastră cu copiii este atât de importantă și știu că nu există părinte care să dorească răul copilului său, dar atunci când resursele sunt limitate, părintele nu poate mai mult de atât. Cel puțin nu fără ajutor. Am mai vorbit despre depresia mamei și despre impactul asupra copiilor, de orice vârstă.

Ps. Eu vă aștept oricând să îmi scrieți, măcar ca și exercițiu terapeutic. :)

https://mamadematei.ro/am-fost-prietena-mamei-mele/

Anne Frank a stat închisă doi ani împreună cu familia ei în Anexa firmei tatălui ei pentru a se apăra de naziști.

A ținut un jurnal despre cele petrecute în vreme de război, pe care își dorea să-l publice, o dată ce își va fi redobândit libertatea.

Nu a apucat să-și vadă visul împlinit. Manuscrisul ei a fost găsit în casă, a ajuns cumva la tatăl ei, care a permis publicarea acestui jurnal, iar prin fondurile colectate a ridicat o fundație, în memoria fiicei sale.

Anne nu doar că a stat în casă, ea nu avea voie nici măcar să se uite pe fereastră, căci altfel risca să fie văzută. Să fie văzută însemna moarte. Mâncare avea puțină, aproape spre deloc. Spațiu puțin, aproape spre deloc.

Să fim recunoscători pentru ce avem.

Anne Frank, 1944, 14 ani:

"Seara, când stau culcată în pat și-mi termin rugăciunea spunând: Îți mulțumesc pentru tot ce-i bun, drăguț și frumos, jubilez în sinea mea.
Atunci mă gândesc la ce-i bun în clandestinitate, la sănătatea mea și la întreaga mea ființă, la ce are drăguț Peter, la ce-i încă mic și fragil și căruia noi nu îndrăznim să-i dăm un nume, iubire, viitor, fericire, și la ce-i frumos, asta însemnând lumea, natura și frumusețea amplă a întregului, a tuturor lucrurilor frumoase împreună.
Atunci nu mă gândesc la toate nenorocirile, ci la frumusețea încă prezentă. În asta constă în bună măsura diferența dintre mama și mine. Sfatul ei împotriva melancoliei este: Gândește-te la toate nenorocirile din lume și fii fericită că nu treci tu prin ele. Sfatul meu este: (...) încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine și în jurul tău și fii fericită!"